Referate biologie - Aparatul circulator

Endocardul este o membrana lucioasa,transparenta,care captuseste toate cavitatile inimii,continuandu-se cu tunica interna a arterelor si venelor.El este alcatuit dintr-un strat superficial format dintr-un endoteliu cu celule poligonale turtite si dintr-un strat profund cunjunctivoelastic .Endocardu; nu are vase sanguine ,nutritia facandu-se prin imbibitie.

Miocardul alcatuieste muschiul cardiac.Structura acestui muschi a fost descrisa la tesutul muscular .Trebuie sa retinem urmatoarele particularitati:fibrele miocardice de na nivelul atriilor sunt dispuse in fascicule circulare,iar cele de la nivelul ventriculelor sunt dispuse in directie cu fascicule oblic spiralata ,formand spre varf asa numitul vartej al inimii.Musculatura din peretii atriilor nu se continua cu musculatura din peretele ventriculelor.

   Sangele este un lichid de culoare rosie, cu gust putin sarat. El este alcasuit dintr-un lichid numit plasma si din globule albe si rosii.

                    Globulele rosii (hematii)

-au forma unui disc biconcav, cu diametrul de 7 um. Un milimetru cub de sange contine in mod obisnuit 4,5 milioane hematii

-nu au nucleu de aceea nu se divid. Ele sunt produse continuu de maduva rosie  a oaselor spongioase, de unde sunt luate in sange. Hematiile au viata scurta cam de 100 de zile apoi sunt distruse in ficat si splina. In interiorul hematiilor se gaseste o substanta numita hemoblobina, care contine fier. Datorita hemoglobinei hematiilor le revine rolul de a transporta oxigenulsi dioxidul de carbon.

-in plamani oxigenul adus de aerul inspirat formeaza impreuna cu hemoglobina o substanta instabila numita numita oxihemoglobina

-ajunsa la tesuturi oxihemoglobina se desface  iar oxigenul este luat de celule, unde este utilizat la oxidarea nutrimentelor, cu eliberare de energie.

-in urma oxidarii, rezulta bioxidul de carbon care formeaza impreuna cu hemoglobina o substanta instabila numita carbohemoglobina

-carbohemoglobina este transportata de la tesuturi la plamini unde elibereaza dioxidul de carbon care este expirat

-in acest mod hematiile isi indeplinesc rolul de a transporta gazele respiratorii in organism


                       Globulele albe (leucocitele)  

-sunt mai putin numeroase (7500­/mm3 de sange)

-ele sunt celule incolore cu 8-20 um in diametru. Nucleullor este usor de observat si prezinta diferite forme. Rolul leucocitelor este de a apara organismul. De indata ce microbii gasesc o poarta de intrare patrund in tesuturi unde avand conditii prielnice  se inmultesc

-leucocitele сare se pot deplasa cu ajutorul pseudopodelor ca si amiba trec prin peretii vaselor sangvine pentru a ajunge la locul invadat de microbi si acest procedeu se numeste DIAPEDEZA

-tot cu ajutorul pseudopodelor ele captureaza microbii pe care ii digera si acest fenomen este numit FAGOCITOZA

-alte leucocite numite limfocite produc anitcorpi (substante care distrug si ele microbi)

-tot alte leucocite curata sangele de hematoane (vanatai) si descompun hemoglobina din hematiile distruse. Asadar principalul lor rol il constituie apararea organismului impotriva unor factori straini de acesta. Cresterea numarului de leucocite reprezinta un semnal de alarma deoarece acest fapt indica existenta unui focar de infectie in organism. De aceea in cazul multor afectiuni medicul recomanda sa se faca analiza sangelui al carui rezultat consemnat pe buletinul de analiza il ajuta sa stabileasca diagnosticul.

        Pe langa celulele rosii si albe in sange exista si niste fragmente de citoplasma desprinse din unele celule cu talie mare. Acestea se numesc plachete sangvine si sunt in numar de 200000- 400000/ mm patrat si au dimensiuni foarte mici. Ele au rol in coagularea sangelui, intervenind imediat dupa ce se produc leziuni. Aici, plachetele sangvine se unesc in gramejoare si participa impreuna cu alti factori din plasma la formarea cheagului.

       Plasma constituie partea lichida a sangelui care are in compozitie substante anorganice cum ar fi: apa si sarurile minerale si substante organice cum ar fi: fibrinogenul( substanta cu rol in coagularea sangelui)

       Fibrinogenul in contact cu aerul se transforma intr-o substanta filamentoasa si insolubila numita fibra. Aceasta formeaza o retea de fibre in ochiurile careia se globulele. In acest fel se formeaza cheagul care nu permite scurgerea sangelui.

      Plachetele sangvine si fibrinogenl sunt factori ai coagularii sangelui.

      In afara de interventia la formarea cheagurilor plasma are si rol de transportor, ea transporta  de la locul de formare la cel de actiune urmatorii produsi:

-substante nutritive  

-hormoni produsi de glandele endocrine

-anticorpi

-substante nefolositoare

     Alaturi de sange, circulatia substantelor in corpul omului se asigura de catre lichidul interstitial si limfa.

     Lichidul interstitial, aflat intre celule, provenie din sange, insa, spre deosebire de acesta, nu contine globule- decat leucocite mici- si nici fibrinogen.

     Lichidul interstitial patrunde treptat in interiorul unor capilare, chiar la nivelul spatiilor dintre celule , formand limfa.

     Limfa, care circula prin vasele limfatice, se varsa in sange si, astfel, impreuna cu lichidul interstitial, contribuie la transportul substantelor in organism. Comparand-o cu sangele, limfa contine mai multa apa si mai multe leucocite, dar nu contine hematii.

     Numarul constant al globulelor, cat si compozitia plasmei, mereu aceeasi la un om sanatos, arata ca mediul intern al corpului are un echilibru stabil, la mentinerea caruia participa organismul in totalitate.

                                     Imunitatea

      Organismul are multe mijloace de aparare impotriva microbilor. Astfel, celulele pielii formeaza o adevarata bariera in calea microbilor, iar secretiile pielii participa si ele la oprirea acestora; mucoasa de respiratorie si cea a tubului digestiv filtreaza si resping microbii, acidul clorhidric din stomac ii omoara, secretiile, cum sunt saliva si lacrimile, contin substante antibacteriene eficace.

     In anumite situatii, microbii reusesc, totusi, sa patrunda in organism. Din acest mament intra in actiune un intreg sistem de aparare. Mai intai intervin unele leucocite care fagociteaza microbii si alte corpuri straine ajunse in organism. Daca acestea nu reusesc sa ii distruga, intervin limfocitele. Acestea recunosc microbii, de exemplu ai scarlatinei, pojarul, holerei etc. Ele produc anticorpi, care, circuland in sange si intalnind microbi, ii distrug.

    Pe traiectul vaselor limfatice se afla niste umflaturi, numite ganglioni limfatici. Microbii, ajunsi aici o data cu limfa, constituie un semnal pentru limfocite, care incep sa se divida rapid si inmultindu-se, ii distrug. In aceste momente ganglionii se umfla.

     Proprietatea organismului de a se apara impotriva microbilor prin producerea de anticorpi se numeste imunitate. Cu alte cuvinte, organismul este imun fata de anumiti microbi si toxinele lor.

     Anticorpii actioneaza si impotriva unor proteine straine de corp. Din aceasta cauza au loc respingerile de organe transplantate.

     Proprietatea organismului de a fi imun poate fi inascuta sau dobandita. Imunitatea este inascuta in cazul in care organismul rezista spontan imbolnavirilor. Imunitatea dobandita este in urmatoarele situatii:

·       In urma unor imbolnaviri, organismul nu se mai imbolnaveste, deoarece are  deja anticorpi.
·       Prin vaccinare sau injectare cu ser.
       Vaccinarea, ca metoda de dobandire a imunitatii fata de un anumit tip de microbi, presupune prepararea vaccinului si injectarea lui in corpul omului, intr-o perioada considerata indicata pentru prevenirea imbolnavirii.

        Vaccinul se obtine in cadrul unor institutii medicale specializate; aici se realizeaza adevarate „culturi” din diferite tipuri de microbi, o anumita cantitate din acestea fiind folosita pentru prepararea vaccinului. Acestor microbi li se micsoreaza agresivitatea prin diferite metode, de cele mai multe ori prin supunerea la temperatura ridicata.

       Injectandu-se vaccinul in corpul omului, limfocitele vor reactiona ca si in cazul unei adevarate imbolnaviri, formand anticorpi specifici.

        Astfel, in conditiile infectarii cu microbii vii nu mai are loc imbolnavirea, deoarece acestea intalnesc in organism anticorpii deja fabricati impotriva acelei boli.

                    Inima            

        Inima este un organ musculos si cavitar, de masura pumnului drept, care cantareste aproximativ300 g. Este situata in cutia toracica, in spatele sternului, intre cei doi plamani. Varful sau, indreptat spre stanga, se sprijina de diafragma.

        Inima este invelita de un sac cu pereti dubli, numit preicard.Inlaturand pericar-dul, la suprafata muschiului inimii, numit miocard, se observa vasele de sange care au rol in hranirea acestui organ. Ele se numesc vase coronare.

        In sectiune longitudinala se observa urmatoarele:  

-atriul derpt si atriul stang sunt separate prin peretele interatrial.      

-cele doua ventricule, drept si stang, sunt separate prin peretele interventricular.        

-partea dreapta si partea stanga a inimii nu comunica intre ele.          

-intre atriile si ventriculele de pe aceeasi parte se afla cate un orificiu prevazuti cu niste        

formatiuni, numite valvule, care se deschid sau se inchid astupand orificiile dintre atrii si ventricule. Dispozitia valvulelor permite trecerea sangelui numai din atrii in ventri-cule; datorita lor, nu exista posibilitatea de intoarcere a singelui in atrii.          

-muschiul ventricular stang este mai dezvoltat.          

-artela aorta pleaca din ventriculul stang, iar artera pulmonara din ventriculul drept.

-venele cave se deschid in atriul drept, iar venele pulmonare  in atriul stang.          

-la baza aortei, cat si la baza arterei pulmonare se afla trei valvule, in forma de cuib de randunica. Ele permit trecerea sangelui numai din ventricule in artere si nu invers.

                Vasele sangvine

       Vasele sangvine alcatuiesc un sistem de tuburi prin care circula sangele. Dupa structura si functiile pe care le indeplinesc, deosebim trei tipuri de vase sangvine: artere, capilare si vene.

                  Arterele

        Arterele sunt vase care pornesc din ventricule, ducand sangele catre tesuturi. Ele se ramifica in vase dein ce in ce mai mici (arteriole). Peretele arterelor este elastic, de aceea o artera sectionata ramane deschisa.Cele mai importante artere sunt: artera aor-ta, care pleaca din ventricului stang, se curbeaza formand carja aortica, dupa care coboara spre partea inferioara a corpului; din ea se desprind arterele care se ramifica in corp; artera pulmonara, care pleaca din ventriculul drept si conduce sangele la plamani. Arteriorele se ramifica, la randul lor, in vase foarte subtiri, numite capilare.  

        Capilarele, vasele cu diametrul cel mai mic, fac legatura dintre reteaua arteriala si cea venoasa. Peretele lor este format dintr-un singur strat de celule. In capilare, care impanzesc organele ca o retea fina, circulatia sangelui este mai lenta decat in artere, ceea ce permite schimbul de substante intre sange si tesuturi.

         Venele sunt vase care se deschid la nivelul atriilor, aducand sangele la tesuturi. Peretele venelor contine foarte putine fibre elastice. De aceea, o vena sectionata ramane moale si inchisa.Majoritatea venelor situate sub inima reprezinta pe peretii lor valvule in forma de cuib, care inlesnesc urcarea sangelui spre cutia toracica.




          Cele mai importante vene sunt vena cava inferioara si cea superioara, care se deschid in atriul drept, si venele pulmonare, care conduc in atriul stang sangele venit de la plamani.

                     Fizolofia sistemului circulator

         Printre alte roluri pe care le indeplineste in organism, sangelui ii revine si acela de a aproviziona tesuturile cu substante nutritive necesare. De circulatia sangelui depinde buna functionare a organelor si viata organismului in totalitate.

                 Activitatea inimii

         Activitatea inimii, ritmica si involuntara, se desfasoara in trei timpi:

         * contractia celor doua atrii (sistola atriala)

         * contractia celor doua ventricule (sistola ventriculara)

         * repausul general al atriilor si ventriculelor (diastola generala)

         Inima este un muschi, care, ca toti muschii, are nevoie de repaus pentru elimina-rea toxinelor rezultate in urma contractiei si pentru a-si reface rezervele. Aceasta recuperare se face in diastola generala.

         Cei trei timpi in care inima isi desfasoara activitatea formeaza revolutia cardiaca (ciclul cardiatic)

         In sistola atriala, peretii atriilor se contracta, impingand sangele in ventricule. In acest moment, peretele ventricular este relaxat (diastola ventriculara).  

         In sistola ventriculara, peretii ventriculelor se contracta si sangele este impins in aorta si artera pulmonara; ventriculele se golesc, urmand ca imediat sangele din atrii sa le umple.In momentul sistolei ventriculare, peretele atriilor este relaxat (diastola atriala), iar valvulele inchid orificiile dintre atrii si ventricule, sangele fiind impiedicat sa revina in atrii. Sangele, impins cu putere din contractia peretilor ventricculelor si avand presiune mare, reuseste sa deschida valvulele aflate la baza arterelor  aorta si pulmonara. Acum va puteti explica de ce peretele ventriculelor, si mai ales al celui stang, este asa de gros.

          In timpul diastolei generale, sangele din vene curge in atrii, iar prin valvulele dintre atrii si ventricule, care sunt deschise, curge in ventricule, datorita fortei de gravitatie.

          Ritmul cardiatic (numarul contractiilor pe minut) depinde de activitatea persoanei, varsta, starea psihica, sexul acesteia.    

          Ascultand bataile inimii, constati ca se aud niste zgomote mai deosebite, care se repeta.

          Primul zgomot, mai lung si mai profund, se produce datorita incheierii valvulelor dintre atrii si ventricule si pulsarii sangelui din ventricule in artere.

         Al doilea zgomot corespunde diastolei ventriculare. Acesta este mai scurt si are un ton mai inalt. El este produs de inchiderea valvulelor de la baza arterelor (aorta si pulmonara), ceea ce nu permite sangelui sa se intoarca in ventricule. Aceste zgomote se pot exprima prin silabe “lup-dup”. Inregistarea lor este importanta pentru analiza revolutiei cardiace, folosindu-se in prevenirea si tratarea bolilor inimii.

          Pulsul corespunde contractiilor ventriculelor, al caror soc se transmite in artere datorita elasticitatii acestora. Luand pulsul unei persoane numaram 70 de pulsatii, care corespund celor 70 de batai ale inimii pe minut.

                                Circulatia sangelui

         Sangele efectueaza in organism un dublu circuit: de la inima la diverse organe si,

Inapoi, de la acestea la inima.

          Mica circulatie(circulatia pulmonara). Ventriculul drept impinge in artera pulmonara sange venos(incarcat cu dioxid de carbon). La nivelul plamanului, sangele lasa dioxid de carbon, fixeaza oxigen in hemoglobina si devine rosu aprins datorita oxihemoglobinei. Venele pulmonare il duc in atriul stang, de unde, prin sistola atriala, trece in ventriculul stang. Durata acestui circuit este de 11 sec.          

         Marea circulatie. Ventriculul stang, prin sistola ventriculara, impinge sangele in artera aorta si ramificatiile acesteia. La nivelul organelor, prin intermediul capilarelor, sangele lasa oxigenul, cu care s-a incarcat in plamani, si nutrimentele, cu care s-a inbogatit la nivelul intestinului subtire (prin absorbtia intestinala).

          Sangele capata o culoare inchisa datorita dioxidului de carbon cu care se incarca in tesuturi (carbohemoglobina). Venele cava superioara si inferioara dirijeaza sangele venos spre atriul drept. Durata acestui circuit este de 22 sec. In cursul marii circulatii, sangele asigura eliminarea substantelor nefolositoare, conducandu-le la rinichi.  

          Paralel cu sistemul circulator sangvin, in corp se gaseste o retea de vase care constituie sistemul nervos limfatic. Circulatia limfei in acest sistem este determinata tot de activitatea ritmica a inimii.

          Sistemul limfatic este alcatuit din vase limfatice, pe traiectul carora exista ganglioni limfatici. In traiectul sau, limfa strabate glanda endocrina timus, care joaca si rol de ganglion limfatic, precum si splina, organ care produce limfocite.

          Circulatia limfei se face de le periferie spre centru, deci, spre deosebire de sange, limfa nu mai revine la locul de plecare.

Comentarii bac - Floare Albastra de Mihai Eminescu

Floare albastră apare în “Convorbiri literare” în aprilie l873 şi se integrează în poezia erotică eminesciană .Ea depăşeşte însă tema dragostei, revelând condiţia omului de geniu.

Poezia apare in revista Convorbiri literare la 1 aprilie 1873. Este printre primele poezii publicate in revista Convorbiri literare.Inainte de aceasta poezie era publicata 'Venere si Madona', 'Epigonii', 'Mortua est'.

          Poezia are ca motiv 'floarea  albastra', un motiv romantic, care apare si in alte literaturi, in literatura germana Novalis intr-un poem romantic, unde floarea albastra se metamorfozeaza in femeie luind chipul iubitei si tulburind inima eroului.

          Motivul 'florii albastre' mai apare si la Leopardi, iar la Eminescu floarea albastra reprezinta viata. Albastrul simbolizeaza infinitul, departarile marii si a cerului, iar floarea simbolizeaza fiinta care pastreaza dorintele, pe care le dezvaluie cu vraja.

 Natura şi iubirea, principalele repere tematice eminesciene, apar mai mult ca absenţă decât ca prezenţă materială imediată, fiind proiectate de obicei în vis şi reverie. Mai ales imaterialitatea femeii, în idile, este rezultatul unei asemenea proiecţii. Nu întâmplător registrul caracteristic liricii eminesciene este impregnat de melancolie.


Recuperarea stării de farmec şi a armoniei eului cu lumea se petrece în cadrul natural paradisiac al codrului, izvoarelor, lacului, stelelor, lunii şi al bolţii senine (Dorinţa, Floare albastră, Povestea teiului etc.). Cuplul de îndrăgostiţi reface astfel cuplul originar adamic dintr-o perspectivă a armoniei cosmice, din care nu lipseşte însă moartea. Este vorba de „moartea-somn echivalentă iubirii”(Ioana Em. Petrescu).

Titlul poeziei, repetat cu nostalgie în ultimul vers, trimite la mitul romantic al florii albastre, întâlnit şi la alţi romantici (Novalis). Vladimir Streinu afirmă că floarea albastră este o expresie romantică pentru sentimentul infinitului în care romanticii îşi scăldau spiritul. Albastrul ar fi culoarea de fond a viziunii europene însoţite de sentimentul infinitului.

Floarea albastră exprimă la Eminescu, ca ideal de tinereţe, cea dintâi tentaţie a vieţii. Ea va fi reluată în toată creaţia eminesciană sub forma spectaculoasei oscilaţii între ideea de moarte şi cea de viaţă.

Floare albastră e construită chiar pe antiteza moarte – viaţă; dezumanizării prin sterpe meditaţii idealiste asupra morţii şi eternităţii i se opune contactul cu viaţa în forme temporale.

Din punct de vedere formal, incipitul este realizat pe baza unei replici dintr-o structură dialogată, desfăşurată pe parcursul întregului discurs liric.

Pronumele de persoana I nu mai marchează ca în alte poezii prezenţa eului liric exprimat subiectiv. Persoana I aparţine aici ei, iubitei, fetei, celeilalte instanţe dramatizate.

Compoziţia şi structura poemului urmăresc termenii antitezei moarte – viaţă. In prima secvenţă poetică alcătuită din trei strofe, spiritul superior este cufundat în sfera cunoaşterii absolute, sferă definită prin elementele genezei, ale culturii şi cunoaşterii.